„Cei Mai Tari”

• În luna aprilie, memorabila zi de 6 aprilie ne-a adus în prim-plan un suflet cald care, cu grațioasele-i mâini, a condus corul Mesagerii Speranței prin întreaga lume muzicală: Cosma Magdolna, pe care am sărbătorit-o la împlinirea vârstei de 80 de ani. Înconjurată de familie, de corul reunit al bisericii și de o parte din Mesageri, sosiți special din Statele Unite și Europa, sărbătoarea a fost întregită de un concert aniversar, videoclipuri, un album special și o imagine pe pânză a corului. Festivitatea a fost urmată de o masă de părtășie cu specific moldovenesc: sarmale, plăcintele „poale-n brâu”, lapte bătut și multe alte bunătăți.
• În luna august, am avut bucuria și plăcerea să o sărbătorim pe Cojoc Floarea, care a împlinit 80 de ani. Am surprins-o prin apariția noastră la sărbătoarea organizată de familie. A rămas fără cuvinte la vederea Mesagerilor și, pentru câteva secunde, a repetat: „Cum de au știut când este ziua mea?!” Tanti Cojoc (cum o știu Mesagerii) este aceeași gospodină pe care o știm de mulți ani: modestă, cu trăsături delicate și vorbe înțelepte. O Floare și în certificatul de naștere, dar și în viața de zi cu zi; o floare ce împrăștie parfumul delicat al prezenței lui Dumnezeu în viața ei.
• În luna septembrie, am avut bucuria să vizităm două mame care se îndreaptă curajos spre linia de sosire a celor tari dintre „cei mai tari”. Prima vizită a fost la Morariu Elisaveta, care a împlinit 85 de ani. Am găsit-o la casa fiului ei, cu zâmbetul pe buze, fericită și dornică să împartă vorbe bune. Dacă o întrebi, îți împarte și un leac – atât pentru cele trupești, cât și pentru cele sufletești. Le oferă din prinosul dragostei pe care i-o dă legătura cu Dumnezeu.
• A doua vizită a fost la Iosub Maricica, unde am sărbătorit 86 de ani de viață plină, trăită cu un scop și o țintă: aceea de a-L reprezenta pe Dumnezeu prin lucrurile cele mai simple... de la zacuscă, la plăcinte, la andrele... totul făcut cu corectitudine, cu bucurie și ca pentru Dumnezeu. Pentru tanti Maricica, vârsta e doar o cifră, pe care ea nu o bagă în seamă. O găsești făcând de toate în jurul gospodăriei. Plictiseala nu există în vocabularul ei, pentru că „are treabă”.
• În luna noiembrie, ne-am întâlnit cu Koos Tiberiu (sau Dr. Koos, cum e cunoscut pe la noi) prin metodele electronice moderne de comunicare. Cuvintele nu pot descrie bucuria pe care a exprimat-o când a primit apelul și mesajul din partea Mesagerilor. Următoarea întâlnire a fost cu Ionescu Mihai, care a împlinit frumoasa vârstă de 92 de ani. „Nea” Ionescu este omul veșnic în mișcare, întotdeauna cu o vorbă bună, cu un plan și o listă cu lucruri de făcut. A mai urmat o vizită, la Ștefan Elena, care a ajuns la 86 de ani. Surpriza a fost enormă și a declanșat un fluviu de lacrimi de bucurie. Amintirile au început să curgă, la fel de multe ca și lacrimile. Din fiecare amintire adusă la lumină, au ieșit vorbe înțelepte, de încurajare pentru generația tânără. Ultima vizită din noiembrie am făcut-o la „casa departe de casă” a Elenei Prisecaru, ce se îndreaptă cu pași înceți și siguri spre 95 de ani. Grupul Mesagerilor a fost încântat să se reunească cu cea care, ani de zile, a compus zeci de poezii pentru tot felul de programe muzicale și ocazii speciale. De data aceasta, s-a sărbătorit nu printr-o poezie, ci printr-o înghețată.
• La sfârșit de an, în luna decembrie, cu ocazia serviciului de Sfânta Cină, am avut privilegiul să ne putem bucura de prezența Anei Moldovan în biserica noastră. Ajunsă la onorabila vârstă de 92 de ani, Ana Moldovan a fost surprinsă de o mică sărbătoare organizată de un grup de Mesageri inimoși, la care s-au alăturat pastorul local și pastorul vizitator. Emoția și bucuria de a fi din nou în biserică, confirmarea dragostei celor ce au aceeași credință și căldura cu care a fost înconjurată îi vor fi amintiri dragi pentru multă vreme.

Cei născuți mai devreme merită respect, atenție și afecțiune. Încheiem al doilea an de activitate, în care i-am sărbătorit în moduri diferite, în funcție de locație și sezon, după cum puteți vedea în fotografiile de mai jos.

​Lacrimile din ochii lor, privirea spre ceruri în semn de mulțumire, îmbrățișarea caldă cu gândul la copii și nepoți, dar mai ales momentele în care plăcut surprinși și-au auzit numele, făgăduința, urările și și-au primit cadourile, sunt frânturi de viață ce trezesc cele mai duioase emoții și simțăminte.

​Față de cei care au trecut de borna numărul 80 – și nu numai – suntem datori cu cele mai nobile sentimente în fiecare zi, nu doar o dată pe lună sau pe an; de aceea îi stimăm, îi prețuim, îi iubim și îi considerăm CEI MAI TARI.

​Ne dorim să îi știm aproape, în siguranță, liniștiți și bucuroși, motiv pentru care ne propunem ca în următorii ani să stabilim întâlniri de socializare, muzică, momente în care să ascultam poveștile lor de viață, experiențele ce i-au întărit, iar înțelepciunea lor să devină puțin câte puțin înțelepciunea noastră.

​Ne dorim să cunoaștem și să împlinim nevoile, frământările lor, iar parfumul dragostei noastre să le inunde sufletul și să le aline durerile.

​Ne dorim ca atâta timp cât inima le mai bate în piept să știe că îi prețuim, îi iubim și le dorim binecuvântarea Cerului.

​În continuare, puteți viziona câteva imagini din activitatea voluntarilor în cadrul proiectului CEI MAI TARI – anul 2025, în ordinea aniversării.

• Gavril Maria - 84 ani
• Voaides Elena - 81 ani
• Parfene Viorica - 92 ani & Ionescu Olga - 82 ani
• Bârsan Neculai - 93 ani
• Simionescu Victoria - 80 ani
• Pavel Dumitru - 87 ani
• Burlacu Petru - 90 ani
• Voaideș Ștefan - 86 ani
• Costin Ioan - 84 ani & Elena - 80 ani
• Caprusu Aurica - 85 ani
• Irimia Constantin - 86 ani
• Aruxandei Maria - 86 ani, Dodiță Chiruța - 81 ani
• Ionescu Ana - 80 ani, Ștefan Elena - 86 ani
• Morariu Elisaveta - 86 ani, Vamanu Elena - 93 ani
• Amaliei Silvia - 88 ani
• Burduloi Viorica
• Ionescu Mihai - 92 ani
• Pipelea Mihăița - 80 ani

Popas de suflet în grădinile înțelepciunii

Există întâlniri care nu doar marchează timpul, ci îl opresc în loc, transformând o simplă vizită într-o binecuvântare împărtășită. În luna martie, proiectul nostru, „CEI MAI TARI”, ne-a purtat pașii către două prezențe scumpe ale comunității noastre, surori care au ales să se mute mai aproape de familiile lor, dar care rămân înrădăcinate în inima bisericii noastre. Ore pline de zâmbet și franchețe: Sora Elena Prisecaru (96 ani)

Prima noastră oprire a fost la sora Elena Prisecaru. Am regăsit-o exact așa cum o știam: plină de acel umor fin și de o franchețe a ideilor care te cucerește instantaneu. Timpul pare să nu aibă putere asupra spiritului său vivace. Am fost întâmpinați cu multă căldură și de fiica sa, Adina Păltineanu, a cărei prezență a completat perfect atmosfera de familie. Între povești de viață și momente de sinceritate, timpul s-a scurs pe nesimțite, reamintindu-ne că maturitatea creștină vine la pachet cu o bucurie interioară ce nu poate fi stinsă. Un decor de poveste și liniște: Sora Maria Filip (93 ani)

Vizita a continuat la sora Maria Filip (cunoscută nouă ca fiica sorei Spetcu), pe care am găsit-o într-un cadru ce părea desprins din paginile unei cărți cu povești. Se plimba prin grădină, așteptându-ne cu nerăbdare, sub mângâierea soarelui de primăvară. Alături de nora sa, sora Maria ne-a deschis nu doar ușa casei, ci și ușa sufletului. Ne-a povestit cu recunoștință despre cum arată zilele ei acum, înconjurată de dragostea băiatului și a norei sale. A fost un moment de tihnă, în care am văzut cum promisiunea biblică a îngrijirii părinților prinde viață sub ochii noștri.

Cine sunt „Cei mai tari”?

Proiectul nostru s-a născut din cuvintele pline de însemnătate ale Psalmistului: „Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari, la optzeci” (Psalmul 90:10). „Cei mai tari” nu este doar un titlu, ci o recunoaștere a rezilienței spirituale. Proiectul a apărut din dorința de a oferi un zâmbet, o floare sau o mână de ajutor celor în vârstă. Ceea ce a început ca o inițiativă în cadrul bisericii locale s-a extins natural, incluzând astăzi și părinții Mesagerilor Speranței. Faptul că le trecem pragul, că le ascultăm istoriile de credință sau că îi îmbrățișăm, este pentru ei o onoare, iar pentru noi, un privilegiu. Am plecat de la surorile noastre cu inima plină și cu o promisiune fermă: ne vom întoarce. Pentru că, în marea familie a lui Dumnezeu, nimeni nu trebuie să meargă singur pe drumul spre casă.